The news is by your side.

DIN IANUARIE 2020, BARLADENII VOR PLATI MAI MULTI BANI PENTRU GUNOI

0 174

Inca din luna mai 2018, persoanele fizice din Barlad platesc un tarif de 11 lei/persoana/luna (cu TVA) pentru ca firma care se ocupa in prezent de salubritate, respectiv SC Compania de Utilitati Publice (CUP) SA Barlad, sa colecteze, sa transporte si sa depoziteze deseurile menajere produse de cetateni. Asta desi, in noiembrie 2018, consilierii locali au aprobat o taxa speciala de salubritate in cuantum de 8,93 lei/persoana/luna (cu TVA), ce trebuia sa intre in vigoare in ianuarie 2019 si sa o inlocuiasca pe cealalta.

Trebuie spus insa ca, la acel moment, se stia ca, cel putin in cazul Barladului, proiectul „Sistem integrat de management al deseurilor solide”, prin care gunoiul menajer produs de locuitorii judetului nu va mai fi transportat la Braila, ci la platforma ecologica amenajata la Rosiesti, urma sa fie implementat incepand cu luna ianuarie a acestui an. Din diverse motive, acest lucru s-a intarziat pana in prezent si abia din ianuarie 2020 se va aplica.

Asa ca, in cazul Barladului, activitatea de colectare, transport si depozitare a deseurilor menajere nu va mai fi executata de SC CUP SA Barlad, ci de firma SC Urbana SA Bistrita, cea care a castigat licitatia. In consecinta, taxa actuala platita de barladeni va fi inlocuita de cea stabilita de noul operator de salubrizare. Evident, nu vorbim tot de taxa de 8,93 lei/persoana/luna (cu TVA), care nici macar nu s-a mai aplicat, ci de una majorata, ce va fi valabila doar pentru anul 2020. Scumpirea a fost aprobata in sedinta ordinara a Consiliului Local Barlad de pe 16 decembrie.

„Intrucat prin HCLM Barlad nr. 377/23.11.2018 privind instituirea taxei speciale de salubrizare pentru persoane fizice, pe raza Barladului a fost stabilita taxa de salubrizare pentru anul 2019, in cuantum de 8,93 lei/persoana/luna, tinand cont de hotararea Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara Vaslui nr. 5/20.09.2019 pentru modificarea hotararii AGA nr. 5/2014 privind Planul anual de evolutie a taxelor si tarifelor parte integranta a proiectului «Sistem integrat de management al deseurilor solide in judetul Vaslui», prin care s-au aprobat noile valori maximale ale taxei speciale de salubrizare pentru orizontul 2019-2020, este necesara adoptarea unei noi hotarari pentru actualizarea taxei de salubrizare aferente anului 2020”, se precizeaza in referatul de aprobare al proiectului de hotarare.

Taxa va fi de 11,45 lei/persoana/luna (cu TVA) si va fi perceputa de catre Primaria Barlad, fie la ghiseele Serviciului Public Administrarea Fondului Locativ si Incasare Taxa Salubritate, fie prin intermediul incasatorilor angajati luna trecuta pentru a merge din usa in usa. Banii colectati de primarie vor fi virati ulterior Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara Vaslui care, la randul sau, ii va transfera catre SC Urbana SA Bistrita pentru serviciile prestate.

Sursa: http://www.monitoruldevaslui.ro/2019/12/ianuarie-2020-barladenii-vor-plati-mai-multi-bani-pentru-gunoi.html

Comentarii
Se incarca...

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More