The news is by your side.

Candidat PRO România la Consiliul Local Bârlad reținut pentru trafic de influență

0 543

Cătălin Ioan Romanic șofer al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Vaslui – Substația Bârlad și candidat PRO România la Consiliul Local Bârlad alături de o angajată a Spitalului de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad (Cristina Alina Nanu) au fost arestați pentru trafic de influență.  Pe parcursul unui an de zile, respectiv 2019-2020, aceștia au pretins sume de bani cuprinse între 1000-7000 de euro, de la mai multe persoane, pentru a le asigura un loc de muncă în cadrul Spitalului Municipal de Urgență Bârlad, la Serviciul Județean de Ambulanță Vaslui sau în unități de învățământ în calitate de cadre medicale.

”În urma probatoriului administrat, procurorul de caz a dispus continuarea urmăririi penale şi ulterior punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de doi inculpaţi, respectiv un angajat al Spitalului municipal de Urgenţă pentru comiterea a trei infracţiuni de trafic de influenţă şi cinci infracţiuni de înşelăciune şi un angajat al Serviciului judeţean de Ambulanţă Vaslui pentru comiterea a cinci infracţiuni de trafic de influenţă şi 4 infracţiuni de înşelăciune”, au precizat reprezentanţii Serviciului Anticorupţie Vaslui.

Ambulanțierul Cătălin Ioan Romanic și salariata Spitalului de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad, Cristina Alina Nanu au fost urmăriți aproape un an de zile, ca urmare a unei sesizări depuse la Serviciul Județean Anticorupție Vaslui la data de 6 decembrie 2019. Pe data de 29 octombrie, procurorul de caz a cerut reținerea inculpaților pe o perioadă de 24 de ore, iar pe 31 octombrie, Tribunalul Vaslui a dispus starea de arest preventiv, pe o perioadă de 30 de zile.

Sursa: Adevarul.ro
Comentarii
Se incarca...

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More