The news is by your side.

Donatii pentru scoli ajunse in biroul USR!

0 101

Filiala Uniunea Salvați România Rediu este implicată într-un alt scandal. De această dată între președintele organizației, Sebastian Baciu, și o parte din membrii care îl acuză pe acesta că a deturnat fonduri provenite din cotizații, acuzații similare sunt aduse și conducerii organizației PLUS Rediu. Astfel, președintele filialei riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 1 la 5 ani.

„Infracţiuni de serviciu – Deturnare de fonduri
Art. 307 – Schimbarea destinaţiei fondurilor băneşti ori a resurselor materiale alocate unei autorităţi publice sau instituţii publice, fără respectarea prevederilor legale, se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani.”, se arată în legislație.

O donaţie de mobilă la Şcoala Rediu a ajuns în biroul local al USR

Ciprian Grosu, candidatul USR-PLUS pentru primăria Rediu și președinte PLUS Rediu a utilizat mobilierul provenit din anumite donații care ar fi trebuit să ajungă în unitatea de învăţământ din comună pentru dotarea sediului de campanie. Astfel, deputatul Cosette Chichirău a girat acest furt incredibil.

“În 2019, în toamnă, a primit niște calculatoare și obiecte de mobilier de birou pe care trebuia să le doneze școlilor în comună. El și-a mobilat sediul de campanie cu ele”, precizează sursa care a subliniat că “și-a dat demisia ieri din partid după scandalul cu furtul banilor de la USR cu care suntem în alianță.”

Fotografiile cu mobilierul primit în urma donațiilor au fost distribuite pe rețelele de socializare. Totodată, pe internet a circulat o fotografie în care obiectele de mobilier apăreau la sediul de campanie al USR-PLUS Rediu, acele scaune ar fi trebuit să ajungă, de fapt, la elevi

Președintele PLUS Rediu neagă acuzațiile

Președintele PLUS Rediu neagă vehement acuzațiile ce i se aduc și a menționat că totul face parte dintr-o campanie de denigrare a alianței pusă la cale de un fost membru USR Rediu.

Ciprian Grosu a ţinut să sublinieze că nu au existat membrii PLUS care să își dea demisia și a sugerat că totul face parte din campania de denigrare a alianței care ar fi fost pusă în aplicare și în ceea ce privește scandalul deturnării de fonduri de la USR Rediu, negând astfel acuzaţiile aduse.

“Nu este nimic adevărat. Nu știu cine ar fi putut să spună așa ceva. Noi nu avem niciun membru PLUS demisionar. Este o minciună că cineva și-ar fi depus demisia”, a precizat pre;edintele PLUS Rediu.

În altă ordine de idei, acesta a precizat că în spatele tuturor acestor scandaluri care ar fi fabricate s-ar afla Răzvan Seredenciuc, un fost membru USR, acuzat la rândul său că a încercat fără succes să preia conducerea organizației Rediu și acum dorește să se răzbune.

Delapidare de fonduri la filiala USR Iași. Sebastian Baciu, fostul șef al filialei Rediu, a plecat cu banii. Deputatul Cosette Chichirău a ascuns toată golănia

Unul din liderii Uniunii din zona metropolitană Iași s-a ales cu plângere la Poliție pentru delapidare de fonduri din banii filialei. Vinovatul este un protejat al deputatului Cosette Chichirău, organizația județeană ingnorând sesizările făcute împotriva acestuia. Membrii din partid si-au dat demisia în urma acestui scandal intern, după ce deputatul Cosette Chichirău a acoperit golăniile făcute.

Filiala USR Iași este măcinată de noi scandaluri interne. Unul din liderii USR din zona metropolitană Iași s-a ales cu plângere la Poliție pentru delapidare de fonduri din banii filialei. Sebastian Baciu, de la filiala USR Rediu, a subtilizat cotizațiile celor din organizație, fără a mai justifica și ce a făcut cu banii. A luat fondurile pentru a derula un eveniment în comună, care însă nu a mai avut loc. Oamenii i-au făcut plângere la vârful USR Iași, însă deputatul Cosette Chichirău, președintele filialei, nu a luat în considerare acțiunea.
Mai multe persoane din filiala USR Rediu au cerut explicații pentru comportamentul lui Sebastian Baciu. Oamenii au explicat cu lux de amănunte cum s-a ajuns ca alianța USR- PLUS să fie măcinată de un nou scandal.

„Prin prezenta, în contextul validării candidaturilor pentru alegerile locale din septembrie 2020, membrii filialei USR Rediu, supunem atenției un caz/abatere foarte gravă(furtul cotizațiilor) a fostului președinte al filialei USR Rediu, Iași – Sebastian Baciu, acum candidat la Consiliul Local din Comuna Rediu, pe locul 2 eligibil în alianța USR-PLUS. Candidatura a fost obținută la alegerile interne cu ajutorul unui autobuz de studenți din Piatra Neamț, Botoșani, Bacău, introduși în filiala USR Rediu, asta fără știrea celorlalți membri și prin falsificarea unor procese-verbale de admitere”, arată membrii alianței ieșene.

Sursa: www.bzi.ro
Comentarii
Se incarca...

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More